Urcă la bord! Alexandra și Laurențiu Maftei îți dezvăluie cum a început Hangariada!

In 2020, Interviuri by HangariadaLeave a Comment

 

Fix în zbor au trecut primele ediții de Hangariada și uite că mai avem puțin și aterizăm la ediția aniversară cu numărul 10. Și pentru că Hangariada este, înainte de toate, despre oameni, am decis să facem o serie de interviuri cu acei oameni care au contribuit la succesul festivalului și care au făcut ca Hangariada să ajungă în inimile tuturor hangarienilor.

Și cu cine puteam începe, dacă nu cu părinții Hangariadei, cei doi soți care și-au unit pasiunile și au dat naștere conceptului de festival de artă și zbor la Aerodromul „Alexandru Matei” din Iași. Așa că astăzi îți facem cunoștință cu Alexandra și Laurențiu Maftei, inițiatorii Hangariada, cei care au organizat primele opt ediții ale festivalului, după care au predat festivalul echipei de la Teo`s Cafe.

Alexandra este profesor și psiholog, pasionată de scris și de copii, iar Laurențiu este psihiatru și Examinator Aeromedical EASA, pilot ocazional și tătic povestitor. Am stat de vorbă cu amândoi despre cum a luat naștere proiectul Hangariada și iată ce a ieșit!

Un oraș întreg ni s-a alăturat în aventura noastră

Andreea: Toată lumea se întreabă cum a venit ideea unui festival care să combine zborul și arta la Iași, la Aerodromul Alexandru Matei, așa că trebuie să încep prin a vă întreba: Cum a pornit totul?

Alexandra și Laurențiu: Hangariada a pornit din pasiune pentru artă și zbor. La vremea aceea, transformasem cafeneaua Maideyi într-o scenă mai puțin convențională pentru artiștii ieșeni (și nu numai). Ca și acum, eram îndrăgostiți de artă în toate formele ei, și ne-am împletit pasiunea pentru zbor în forme artistice ce depășeau granițele comune în spațiul Aerodromului.

Andreea: Care au fost provocările primei ediții Hangariada? Care au fost dificultățile cu care v-ați confruntat atunci și cum ați reușit să le rezolvați? Dar în următoarele ediții?

Alexandra și Laurențiu: Hangariada a fost o provocare din toate punctele de vedere: financiar, artistic, logistic. Am adus arta într-un spațiu neexploatat până atunci sub această formă, însă am primit suportul echipei de la Aeroclubul „Alexandru Matei”, care a crezut atât în noi, cât și în arta pe care o promovăm. Ne-au ajutat prietenii, familiile noastre, publicul Maideyi – care s-a mutat în spațiul generos al Aerodromului, dar și un oraș întreg care, încet-încet, ni s-a alăturat în aventura noastră.

Aveam nevoie de cineva care să ducă mai departe spiritul liber și autentic al Hangariadei

Andreea: Hangariada a crescut frumos, de la ediție la ediție. Care a fost momentul în care v-ați dat seama cât de mare poate să crească acest festival?

Alexandra și Laurențiu: Încă de la început, de la prima ediție, atunci când am primit încurajările publicului. De la an la an, cererile au fost din ce în ce mai multe – atât pentru partea de aviație, cât și pentru cea artistică. Pe măsură ce timpul trecea, și pofta de artă și zbor a ieșenilor (și nu numai) a crescut. Potențialul festivalului a crescut cu fiecare ediție.

Andreea: Aveți vreo ediție care v-a rămas la suflet?

Alexandra și Laurențiu: Fiecare ediție a avut ceva special. Ne aducem cu drag aminte de fiecare spectacol jucat în hangar, fiecare concert live, expozițiile cu desenele copiilor, spectacolele de aviație sau emoțiile salturilor cu parașuta. Există, desigur, și momente încărcate de emoție, pe care cu siguranță ni le vom aminti ani de-a rândul. Unul dintre cele mai frumoase este dansul în ploaie al hangarienilor, la ediția din 2017, pe ritmurile germanilor de la Whiskydenkers, pe o vreme deloc prietenoasă, dar care nu a stat în calea distracției.

Andreea: Ce ați învățat din toate edițiile de până acum? Ce recomandări aveți atât pentru echipa nouă de organizare, cât și pentru comunitate?

Alexandra și Laurențiu: Am învățat cât de mult contează echipa. În fiecare an, voluntarii Hangariada au fost cei fără de care nimic din ce s-a întâmplat pe Aerodrom nu ar fi fost la fel de frumos, de mare, de emoționant. Am învățat că publicul Hangariadei crește, se maturizează, se cerne, se unește, se conturează într-o mare familie a celor care iubesc neconvenționalul, arta și zborul. Am descoperit bucuria revederii cu echipele de la celelalte aerocluburi din țară, an de an, și am crescut cu bucurie și responsabilitate față de întreg sectorul aviatic românesc. Cei din echipa Teo’s Cafe ne-au fost alături ca prieteni și colaboratori, și pentru că au trăit alături de noi toate aceste lucruri, am fost convinși că vor duce spiritul Hangariadei mai departe, așa cum a fost și până acum: autentic și liber.

Hangariada este un produs al comunității și un simbol al neconvenționalului

Andreea: Care a fost scopul festivalului raportat la comunitate și cum ați reușit să vi-l atingeți în toți acești ani?

Alexandra și Laurențiu: Ne-am dorit să aducem un suflu nou într-un oraș dominat de comercial. Hangariada a fost altceva încă de la început, și am pornit la drum visători și entuziaști, cu un bagaj de idei curajoase, și nicidecum cu un background substanțial în organizarea unor evenimente de anvergură. De aceea, e important să reținem faptul că Hangariada e un produs al comunității în care s-a lansat și a crescut. Am ascultat publicul și ne-am pliat nevoilor artistice, am extins plaja activităților aviatice, am acordat o atenție tot mai mare grupurilor de părinți și copii, ne-am concentrat pe tineri, dar și pe cei mai puțin tineri, răspunzând ecourilor unui public tot mai vast.

Andreea: Îmi dau seama că nu e foarte ușor să te retragi dintr-un proiect în care ai pus atât de mult suflet și să îl lași pe mâinile altcuiva. Cum a fost experiența de a preda festivalul altcuiva și de ce ați ales echipa Teo`s Cafe pentru a continua organizarea Hangariada?

Alexandra și Laurențiu: Hangariada a crescut de la an la an și, după ediția din 2018, când numărul de participanți a depășit orice așteptare, am decis că e momentul ca o altă echipă, cea din prezent, să ducă mai departe ceea ce noi am construit. Ne-am retras cu bucurie, entuziasmați pentru noile orizonturi ale festivalului. Desigur, nu vom nega nostalgia ce ne pândește la fiecare sfârșit de mai, însă Hangariada avea nevoie de o echipă extinsă, care să lărgească granițele de până acum. Și echipa actuală a fost cea mai potrivită să facă asta. Ne sunt prieteni, au fost alături de noi în momentele grele și au fremătat de emoție când Hangariada a strălucit. Nu ne puteam gândi la cineva mai potrivit pentru a crește acest festival.

Andreea: De ce ar trebui să vină oamenii la Hangariada din punctul vostru de vedere?

Alexandra și Laurențiu: Ne așteptăm ca visul nostru (încă de la prima ediție a festivalului) să prindă contur cât mai repede, și Hangariada să meargă și în alte orașe din țară. Spiritul Hangariadei ar putea să răsune și în Brașov, București, Suceava, Timișoara, atât timp cât aceeași echipă ieșeană va coordona arta și zborul și în alte spații similare.

În ceea ce privește Hangariada noastră, a ieșenilor, suntem convinși că va continua să fie un simbol al neconvenționalului, al oamenilor liberi, al artei deștepte și al tinerilor ce știu să se bucure, cu adevărat, de prieteni și libertate. Hangariada ne-a învățat că limita nu este cerul, și că până și cele mai îndrăznețe planuri pot deveni realitate prin muncă, perseverență, respect și responsabilitate.

Andreea: Un mesaj de la voi pentru toți hangarienii?

Alexandra și Laurențiu: Hangariada, rămâi așa cum ești: autentică și colorată!

Noi promitem să rămânem autentici și colorați, alături de fiecare activitate din festival și de fiecare hangarian care va urca la bordul Hangariada! Voi promiteți să veniți și să vă păstrați sufletul de hangarian? Hai, ne vedem între 22 și 24 mai 2020, pe Aerodromul „Alexandru Matei” din Iași, la cea de-a zecea ediție aniversară Hangariada!

Leave a Comment